Un băiețel în vârstă de 3 ani are nevoie de ajutorul nostru!

„David are 2 ani și opt luni. El s-a născut aparent sănătos, totuși nu s-a dezvoltat în ritmul  celorlalți copii de vârsta lui, astfel  am mers în mod regulat la gimnastică pentru bebeluși. Din păcate gimnastica nu a adus rezultatul dorit. David a fost examinat de mai mulți medici și la vârsta de doar 1 an și 10 luni a fost diagnosticat ca fiind purtător al virusului citomegalic (CMV). În urma acestei infecții virale, vederea și sistemul nervos central au fost afectate în mare măsură. Aceasta înseamnă că nivelul de dezvoltare în mișcare al lui David s-a oprit la stadiul mersului în patru labe, iar în câmpul lui vizual are o imensă pată. Cea mai mare problemă a copilului în acest moment este auzul, deoarece virusul a distrus complet urechea mijlocie și din nefericire băiatul nostru nu aude. Pentru ca David să ducă o viață normală, să audă vocea lumii și să învețe să vorbească, plănuim deocamdată efectuarea unui implant cochlear unilateral drept la Pécs, Ungaria. După operație suntem nevoiți să facem mai multe vizite la Clinica Universității din Pécs pentru sesiuni repetate de ajustare a implantului.  Pentru ca David să fie capabil să audă și să meargă trebuie să efectuăm acest pas, însă pentru acesta avem nevoie de sprijin financiar.”

Părinții lui David solicită ajutorul nostru pentru acoperirea cheltuielilor de transport și de cazare cu ocazia vizitelor efectuate la Univeristatea din Pécs în vederea ajustării sunetelor, care este de aproximativ 7200 lei.

Dacă doriți să îl ajutați pe David dați un click pe butonul ”Donează”!

Cu ajutorul donatorilor generoşi, în ultimele patru luni am reușit să adunăm suma de bani necesară pentru David, adică suma ţintită de 7200 de lei.

Prin fundaţia noastră, donatorii au trimis pentru băieţel în total 5452 de lei: 760 de lei prin transfer bancar, 3140 de lei prin transfer  on-line,  iar în urnele plasate în cofetăriile din Miercurea Ciuc s-au strâns în total 1552 de lei.

La apelul acestui strângeri de fonduri, pe lângă donatori, au răspuns la fel, atât prietenii cât şi cunostinţele familiei, astfel prin fundatia noastră, donaţiile s-au rotunjit cu această sumă peste cea propusă , care a fost predată personal părinţilor.